PROLEG - CUVÂNT ÎNAINTE

Sembla que fra Jeroni de Catalunya, franciscà com els seus contemporanis Ramon Llull i Francesc Eiximenis, arribà a Romania el 1300, essent així el primer catalanoparlant que ens consta establert en les terres dels antics dacis. Com a nou provincial de Romania, la seva tasca fou la de l’acostament entre els dos pobles, a través del triple llegat comú de llengua, romanitat i religió.
Set-cents anys més tard, Florin Ioan Bojor ha tornat la visita. Membre excel·lent de la comunitat investigadora de la Facultat de Teologia de Catalunya i de la Universitat de Cluj-Napoca, amb una capacitat lògica i formal foramida, amb una filosofia només comparable a la seva laboriositat i amb una meticulositat i perseverança més que notables, ha culminat aquest doble diccionari, que per fi agermana la llengua de Verdaguer i Eminescu. Perquè, a la fi, la pàtria és la llengua, com deia el Nobel de Literatura Camilo José Cela.
És el primer diccionari que hom publica i un dels últims que agermanen dues llengües vives engendrades pel llatí. Més de 1.000 pàgines i 36.000 entrades són mostra d’aquest treball propedèutic per poder accedir a dues cultures que mai no havien estat traduïdes l’una de l’altra, fins i tot recollint en ell termes que poden semblar d’una grolleria intolerable per a una societat excessivament puritana. Aquestes planes han estat una i altra vegada corregides i repassades, però es tracta d’un primer acostament i, per això, val la pena ressaltar que l’entusiasme per la cultura ha de dispensar les possibles mancances.
La comunitat romanesa i moldava que viu i treballa a casa nostra representa el cinquè lloc del món on es parla la llengua de Neacşu de Câmpulung. Bé mereixen una eina com aquesta, pont d’intercul-turalitat privilegiat com ho fou el llatí medieval. Com diu Anatole France, un diccionari és l’univers sencer en ordre alfabètic o, més en general, Ludwig Wittgenstein: els límits del meu llenguatge són les fronteres del meu món. No els havia de mancar, doncs, ni a ells ni a tots els qui senten amor pel país, sigui allà, sigui aquí, aquesta petita eina que eixampla i enriqueix la nova Europa.
Gràcies a Déu, la cultura amb majúscula no depèn de la «cultureta» d’aparador, i la ignorància, aliada sempre amb el poder, mai no pot, ni podrà, fer callar la veu del poble: qui no coneix llengües estrangeres no sap res de la pròpia (Goethe). Els pobles romanès i català respiren el mateix aire europeu de democràcia. La llibertat a través de la cultura fou el crit nacionalista del metropolità Andrei Şaguna.
Al capdavall, resta una veu que ens fa xiuxiuejar a cau d’orella allò de Llull: «Si no ens entenem per llenguatge, entenguem-nos per amor».

Agustí Boadas Llavat
Universitat Ramon Llull

Se pare că fratele Jeroni de Catalunia, călugăr franciscan ca şi contemporanii lui, Ramon Llull şi Francesc Eiximenis, a ajuns în România în jurul anului 1300, fiind astfel cel dintâi vorbitor de limbă catalană care îl găsim stabilit pe teritoriile vechilor daci. În calitate de provincial al României, însărcinarea sa fusese cea de apropiere între cele două popoare, prin intermediul unei triple legături de limbă, romanitate şi religie comune.
Şapte sute de ani mai târziu, Florin Ioan Bojor a întors vizita. Membru marcant al comunităţii de cercetare al Facultăţii de Teologie din Catalunia şi a Universităţii din Cluj-Napoca, cu o capacitate logică şi formală mai presus de cea medie, cu o filosofie comparabilă cu laboriozitatea sa şi cu o meticulozitate şi perseverenţă mai mult decât notabilă, a intocmit acest dublu dicţionar, care în sfârşit înfrăţeşte limba lui Verdaguer şi Eminescu. Pentru că, în final, patria este limba, cum spunea laureatul cu premiul Nobel de Literatură Camilo José Cela.
Acesta este primul dicţionar pe care îl publică şi unul dintre ultimele care înfrăţeşte două limbi vii născute din latină. Mai mult de o mie de pagini şi 36.000 de cuvinte şi expresii traduse sunt monstra acestei munci pregătitoare pentru a se putea accede la două culturi, care niciodată nu au fost traduse dintr-una în cealaltă, adunând inclusiv termeni care pot părea de o grosolănie intolerabilă pentru o societate excesiv puritană. Aceste pagini au fost de mai multe ori corectate şi reanalizate, însă se tratează de o primă apropiere şi, de aceea, merită subliniat că entuziasmul pentru cultură trebuie să scuze posibilile greşeli.
Comunitatea românească şi basarabeană care trăieşte şi lucrează între noi reprezintă al cincilea loc din lume unde se vorbeşte limba lui Neacşu de Câmpulung. Cu adevărat merită un instrument ca şi acesta, o punte de interculturalitate privilegiată cum fusese latina medievală. Anatole France o exprimă astfel: Un dicţionar este universul întreg în ordine alfabetică sau, mai generalizat, Ludwig Wittgenstein spune: limitele limbajului meu sunt frontierele lumii mele. Lor şi tuturora care simt dragoste pentru ţară, fie acolo, fie aici, n-ar trebui să le lipsească această mică contribuţie, care lărgeşte şi îmbogăţeşte noua Europă.
Mulţumită lui Dumnezeu, cultura scrisă cu literă mare nu depinde de «culturuţa» de vitrină, iar ignoranţa, aliată întotdeauna cu puterea, niciodată nu poate, nu va putea face să tacă vocea poporului: cine nu ştie limbi străine nu ştie nimic de a lui proprie (Goethe). Poporul român şi poporul catalan respiră acelaşi aer european de democraţie. La libertate prin cultura fusese strigatul naţionalist al mitropolitului Andrei Şaguna.
În cele din urmă, fiecare poate găsi în acest dicţionar o voce care ne face să şoptim la urechea celuilalt ceea ce spune Llull: ,,Dacă nu ne înţelegem prin vorbire să ne înţelegem prin iubire”.


Agustí Boadas Llavat
Universitat Ramon Llull